Category: Text

Posted on

Traduzione | “Tenere poesie, tomo I” La biblioteca hyacinthus Parte 4 di Michizo Tachihara

Canto della rondine

Un villaggio lontano
Si mostra nel mio sogno, grigio e solo
In quel tempo, gibōshi e fiori scortesi erano fiori
Le capre cantavano, di giorno in giorno passavano

Ci sono beacoup di teneri mattini…
Ascolta nella montagna del cielo di primavera
Nuvole che non conosci brillano, illuminate, svaniscono
Un villaggio lontano
Mi aspetto tutto il tempo
In quel tempo, oggi, oltre
Penso che la gente stia aspettando come me

Poi un giorno d’estate tornerai ancora
Verrò da te, dal tuo sogno, dalla mia casa
Guardavamo il mare deserto e il sogno era azzurro e infinito

Lentamente come se recitasse

Luogo soleggiato, come sempre, ombre silenziose
Un disegno meticoloso, una favola, ma chiaro
Petali, rami, cime… e tutto il resto.
Tutte le cose, così, erano tristi e sonnolente

Aspettavo con ardore
Guardavo oltre le montagne
L’azzurro brillante riempiva un cielo oltre le montagne
Scorrevano nuvole fluttuanti e fumo
Un vecchio ruscello cantava di nuovo, e anche i puledri
Cantavano felici, ma nessuno li ascoltava.
I vini sussurravano, deboli parole

Oh, il misterioso aprile! Aspetterei mentre il mio collo si lacera
La donna può rendere affettuosi i miei giorni
Guarderei… i venti, e le ombre

Per le ragazze come cardo≈

I. Silenzio: Per le ragazze come il cardo

Il vento, un tempo, scorreva
Come un quadro, nel verde pallido
Una sola parola di un uomo
Che portò, e tutto il popolo ricevette

Sorridendo come per ringraziare.
Tra i fiori cominciarono a sbocciare
Il cielo blu non avrebbe mai cambiato questo colore
Il canto di una campana riempiva, il vento era chiaro
Un’onta di sollecitudine,
Il luogo, con le sue ali leggere
volerebbe, annusando…

Non c’è peccato, tutti
Tutto il mondo, non c’è cacciatore o ladro
Questo è il mondo di tutta la creazione, nel vento e nella luce vasta

II. Anello dell’arcobaleno

Odore caldo imbalsamato, dal cielo
La mano angelica di una ragazza sparsa
Potresti guardare, lei è morbida come una nuvola
Ti appoggiavi a me e lei sembrava estasiata.

Quando arrivava la notte, gli uccelli cantavano, quando arrivava il mattino,
Guardavo le gocce di rugiada illuminare l’erba… Da una perla
L’erba si lisciava come un rintocco e il filo di una spada, entrambi
Hanno dato le loro braccia come alberi gentili, Tremano
Il vento soffiò e passò, il suo sorriso, il suo tocco
La brezza umida del mattino …… Di nuovo
Un giorno sorse e cadde

I tuoi occhi riflettevano i miei, là dentro
Un cielo denso lontano e stelle luminose che si vedono di giorno
Simpatici, si ripetevano a suonare sottili passaggi

III. Piacere su una finestra

Ieri sera, la notte è scesa
Stavo camminando, in città
Una finestra era chiusa
Quella luce era lontana per me

No! La luce era accanto a me
Una finestra era chiusa
Qualcuno respirava pacificamente
Lontano, come una tenera canzone!
Stavo imitando di cantare questa canzone in segreto
Era molto goffa
Vecchia, come un flauto rotto

Sono scappato con tutte le mie gambe
Era certamente molto goffo
Si sentiva la luce, dove andava?

IV. La mattina presto

Posso ascoltare la musica
Ma nessuno ascolta
Una piccola fuga, tra fiori
Tra foglie d’erba, flusso e colore

Apri la finestra, e ti conviene appoggiarti ad essa
C’è un’ombra sulla terra, È meglio guardarla
Ah, tutte le cose sono belle! Oltre al mio corpo
Che mi circonda e mi abbraccia calorosamente
Sussurro: “A te ancora una volta
… La caducità, Ah, raggiungere con questo momento
Le cose cambiano, Annientate dalla bellezza!

In una musica senza sosta
Pulcini e frutti si adagiano nell’alto del cielo
Le ombre sono lunghe, spariranno… E si separeranno

Elenco delle traduzioni di poesie
(Italiano, Français, Español, English, Deutsch)

Jean-Michel Serres Apfel Café Apfelsaft Cinema Music Codici QR Centro Italiano Italia Svizzera 2024.

Posted on

Mémo | La pensée et les concepts (existentialiste) d’Arimasa Mori

La pensée (existentialiste) d’Arimasa Mori

La pensée unique d’Arimasa Mori s’est formée au contact direct de la ville et de la nature pendant ses vingt-six années de vie “solitaire” à Paris, où il est allé étudier Descartes et Pascal, en acceptant les événements tels qu’ils se présentaient à ses sens et en voyant les choses avec ses propres yeux, en rejetant les idées préconçues. Affronter seul la solitude est une méthode philosophique, comme la “réflexion” de Descartes ou la “réduction” de Husserl. En rencontrant la “dureté dense” de Paris, le “désespoir” ressenti face à la grandeur de la civilisation européenne, et en repensant à lui-même et au Japon, Mori a appris à se connaître et à apprendre “ce qui ne peut être appris qu’au Japon”.

Après avoir décidé de s’installer à Paris, Mori a commencé à écrire des essais philosophiques, contemplant les concepts quotidiens tout en leur donnant leur propre sens et en formant sa propre pensée existentialiste, basée sur les problèmes de Dieu et de l’esprit de Descartes, mais s’éloignant de sa philosophie, du rationalisme et de la raison.

L’élément central de la pensée de Mori Arimasa est son éveil, à Paris, aux concepts d'”expérience” et de “sensation”. L’éveil à la “sensation” à Paris, où des relations empreintes de passion et d’érotisme et de riches négociations humaines ont été créées et accumulées au fil du temps, signifie que les “sensations” et les “expériences” créées par moi et les choses sont des choses qui me sont données par la nature et le monde. Les “sens”, selon Mori, sont la manifestation de tout ce que nous vivons dans les sens. Les villes, les bâtiments, les paysages et les œuvres d’art deviennent des “choses” qui nous donnent un but et un sens, plutôt que de simples objets. L’expérience est l’enrichissement et la maturation de ces “sens”, qui peuvent être exprimés en un seul mot. En étant placée en Europe, dans un lieu où existent différentes cultures, la forêt a pu redéfinir le contenu de l’expérience. Et c’est l'”esprit” qui a le pouvoir de réfléchir et de relier le “mot” défini et l'”expérience” qui le définit, tout en transcendant l’expérience. Nous cherchons ce qui est au-delà de nous-mêmes, la transcendance, mais en fin de compte nous revenons à nous-mêmes. Nous devons créer une pensée sur la base de la vie et de la pensée. En créant cette pensée, l’être humain doit construire son propre monde individuel.

Nous devons vivre par l’utilisation pratique de mots et de concepts qui relient le personnel à l’universel. Il est important d’utiliser réellement les mots, de relier l’expérience individuelle à l’universel et de donner un nom à l’expérience, qui est de penser et de vivre réellement. Si nous voulons vivre de manière originale, nous devons donner à notre expérience un mot qui a une longue histoire. Il y a vie humaine lorsque les mots et les concepts philosophiques ne sont pas séparés de la vie, mais y sont liés de manière pratique. Bien vivre, c’est bien penser, et bien penser, c’est bien vivre. En d’autres termes, il s’agit de vivre en tissant son “expérience” en combinant la réalité et le langage.

Concepts d’Arimasa Mori

Sensation : le point de départ de tout, la base de l’expérience et de la pensée, donnée à l’individu par le monde et les choses, et mûrie naturellement. C’est le lieu où se manifeste tout ce que je vis. Le monde de la sensation directe est la seule chose que nous puissions toucher en ce monde, sans laquelle il ne peut y avoir d’opération abstraite. Les sens et les choses sont le lieu de rencontre de tout ce que nous vivons. La sensation est personnelle et les sensations d’autrui ne peuvent être les nôtres. Les sens ne sont pas perçus par l’ego, mais les sens épanouis sont la racine à partir de laquelle l’ego est précipité.

Virginité de la sensation : la nature de la sensation en tant que contact direct entre l’individu et une chose, sans nominalisme, proposition ou conception.

L’expérience : tout un domaine particulier de l’homme, une manière spéciale de vivre, une façon de concentrer son attention sur une chose, son moule unique, la base du tout, la vraie réalité d’une personne. La maturation du sens éveillé jusqu’à ce qu’il soit capable de le couronner d’un seul mot. L’ensemble de l’expérience est le sens d’une personne, qui fait l’expérience de l’expérience, ou notre réalité est en fait l’expérience elle-même, c’est-à-dire moi-même. Le monde de l’expérience n’est que subjectif, mais il est relié aux autres par le langage. Lorsqu’une situation d’expérience est donnée à un individu, c’est en l’exprimant avec des mots que l’expérience individuelle prend un sens universel. Le contenu est continuellement décomposé et reformé en quelque chose de nouveau. Aussi, l’expérience forme une personne, et de plus, la relation composée de l’expérience forme deux ou plusieurs personnes. D’autre part, lorsque l’on s’engage véritablement dans l’expérience, un état de véritable objectivité et de désintéressement subjectif émerge. (La définition de l’expérience donnée par Mori est un concept unique, différent de l’expérience à laquelle se réfèrent les philosophies conventionnelles telles que l’empirisme).

Solitude : l’ambivalence d’être libre, d’avoir un moi libre et indépendant. La solitude est ce qui conditionne l’expérience. Dans la solitude, chacun doit retrouver la beauté et les idéaux normaux de l’art.

Solitude fondamentale : la mort, qui est la solitude fondamentale à l’intérieur de soi.

Expérience : ce qui a de la valeur dans l’expérience est accumulé et fixé, et fonctionne dans le présent comme quelque chose de passé. Fixation de l’expérience à un point du passé. Pastification de l’expérience. La “forme fermée” de l’expérience.

Chose : une chose perçue ou un état mental avant qu’il ne soit verbalisé. En outre, il ne s’agit pas seulement d’une chose, mais de la dernière chose atteinte par notre raison. Les œuvres musicales et littéraires sont une chose globale.

Langage : nous devons utiliser un langage commun et non original pour décrire l’expérience originale d’un individu. L’expérience nous donne également le contenu de notre langage. Grâce à un langage commun, l’expérience individuelle devient universelle à travers ce langage. Les mots deviennent des mots réels à travers des expériences qui correspondent aux conditions d’une histoire de conscience d’obstacle et de résistance qui se produit entre la chose et le moi.

Définition : le monde subjectif et pur de l’expérience est relié par le mot au monde communautaire et universel des mots.

Pensée : les mots acquis par l’expérience forment eux-mêmes un système. Il est possédé par tous les hommes. Pilier de la pensée et de l’action.

L’incitation : l’appel de l’Autre qui rend toute expérience possible.

Incitation interne : une culture ou un monde déjà existant qui précède l’individu et l’oriente dans une certaine direction. Les orientations traditionnelles et sociales nous poussent à nous dépasser, à sortir de nous-mêmes. L’envie ou la motivation de “faire quelque chose” avant l’expérience.

Coagulation : l’acte par lequel l’expérience définit toujours le nominal d’une nouvelle manière. C’est ainsi que l’expérience devient expérience.

Transformation : non seulement la transformation du monde, mais aussi la transformation de l’expérience individuelle, qui ouvre de nouvelles perspectives. La définition d’un mot dans notre esprit est approfondie et un sens nouveau et plus profond lui est ajouté. La transformation entraîne également de nouvelles transformations.

Le temps : la seule chose terminale. Nous nous approchons d’une fin à travers le temps.

Transformation/transformation : changements qui se produisent dans nos sens et notre constitution au fur et à mesure que nous vivons notre vie dans le temps.

Réalité : faits perçus par l’expérience. Il ne s’agit pas d’une réalité subjective.

Dignité : ce qui fait de nous des êtres humains.

Personnalité : le fait qu’un être humain ait de la dignité. Personnalité. On ne peut pas démanteler une personnalité en essayant de la démanteler par la psychologie ou l’éthique ; la personne que l’on démantèle est aussi une personnalité. Une expérience représente une personnalité. Les trois éléments de la personnalité dans les relations humaines sont l’hostilité, la responsabilité et la sympathie. La personnalité ne se forme pas à partir de l’expérience naturelle, mais à partir de l’expérience de la négociation avec les autres.

La mort : nous vivons pour mourir. Pour mourir de manière respectable à la fin, nous devons vivre de manière respectable.

La foi : la simple croyance en la réalité de Dieu, l’attitude que cette réalité exige de l’homme. (Avant de venir en France) Ce qui fait que l’expérience s’ouvre et avance vers l’avenir, vers un avenir inconnu, à l’insu de chacun. (Période parisienne)

Posted on

Sinopsis și recenzie | Orașul și zidurile sale incerte de Haruki Murakami, Shinchosha, 2023

Rezumat Sinopsis

Când aveam 17 ani, am dat peste o fată de 16 ani și am intrat în corespondență. Mă întâlneam cu ea o dată sau de două ori pe lună și vorbeam despre Orașul din care trăia adevărata ei substanță. Am intrat în Orașul din lumea ei de vis…

În Orașul care este închis de zidul înalt și foarte puternic, treaba mea era doar să fac citire de vise. Mergeam la bibliotecă, la care lucra spiritul fetei, și citeam zilnic trei vise vechi. Venise iarna, iar umbra mea mi-a cerut să plec din Oraș în decurs de o săptămână…

După ce m-am întors din Oraș, pe când aveam vreo 40 de ani, mi-am dat demisia pentru a mă gândi la meserie. Și am obținut un post de bibliotecar-șef al Bibliotecii Orașului Z, într-un oraș rural din munții Tohoku. Dar slujba este neobișnuită, ireală și singuratică, precum cea de cititor de vise. Apoi am aflat că fostul bibliotecar-șef Koyasu a trăit în oraș și că era o fantomă. Și am ajuns să cunosc un băiat misterios de 16 ani care mergea zilnic la bibliotecă, M care numai să citească atâtea cărți acolo, și le memorase complet. După un timp, băiatul a desenat o hartă a orașului și mi-a adus-o, și mi-a spus că vrea să…

Recenzie de carte

Al 14-lea roman al lui Haruki Murakami publicat la 10 aprilie 2023 în Japonia. Titlul este același cu cel al romanului său “Orașul și zidurile sale nesigure” care a apărut în 1980 într-o revistă japoneză “Bungakukai”. Dar el l-a respins, iar o parte (sau mai multe) din motivul și povestea romanului respins au fost adoptate în “Sfârșitul lumii” din “Hard-Boiled Wonderland and the End of the World”. Un nou roman pentru prima dată în șase ani din care a publicat, din “Killing Commendatore” (2016).

Roman lung de trei capitole, de 661 de pagini, este format din 70 de secțiuni scurte.

Același roman intitulat roman mediu de anvergură medie de 150 de manuscrise, publicat în 1980. Atunci Murakami l-a respins, romanul era neterminat și nu era matur. Așa că a scris una dintre capodoperele sale Hard-boiled Wonderland and the End of the World, care se bazează pe romanul respins. Dar el a decis să-l ajute și să-l rescrie pe cel recent și a început să scrie acest roman de la începutul anului 2020, chiar înainte ca pandemia Covid-19 să înceapă să se răspândească în întreaga lume.

Din cauza pandemiei de Covid-19, s-a închis în casă și nu a putut scrie decât timp de aproximativ 3 ani. Murakami a scris în postfață, situația pandemiei Covid-19 a afectat sau nu povestea, Murakami nu știe, nu poate ști. Dar ar exista un fel de semnificație sau ceva de genul ăsta.

Pe acest roman, există 4 poloiști. A este adolescența cu fata în această lume reală și au vorbit despre Orașul în care spune că a trăit. (capitolul 1) B este timpul petrecut în Oraș. Datoria naratorului este doar cititul viselor în biblioteca Orașului. El citește aproape zilnic trei vise vechi. (capitolul 1) C este anii de vârstă mijlocie după ce se întoarce din Oraș. Naratorul a lucrat ca bibliotecar șef al Bibliotecii Orașului Z. Și i-a întâlnit și i-a văzut pe bibliotecarul șef, Tatsuya Koyasu, pe bibliotecarul Soeda și pe misteriosul băiat de 16 ani, M. (capitolul 2) D este conținutul capitolului 3…

Povestea despre Orașul și citirea viselor din capitolul 1 este aproape aceeași cu cea din “Sfârșitul lumii”. Iar Murakami a scris capitolul 1 este rescrierea romanului cu același titlu, de talie medie, publicat în 1980.

Există multe elemente și motive unice ale lui Murakmai, cum ar fi stilul fragmentelor, povestea cu două lumi, lumea alterată, separarea dintre minte și corp, cărți, lectură, bibliotecă, vis, singurătate, dragoste ciudată și ciudată, dar dulce, cu o fată, gătit, plimbări lungi, cafea (și ceai), modă, fantome (sau a fi ca o fantomă), pierderea unor persoane sau obiecte și experiențe ciudate.

Acest roman este o combinație între poveștile de dragoste ciudate ale lui Murakami (de exemplu Norwegian Wood și Sputnik Sweetheart) și povestirile sale unice de aventuri urbane (Wild Sheep Chase, The Wind-bird Chronicle, 1Q84 și Killing Commendatore). Acesta se bazează pe romanul cu același titlu de talie medie publicat în 1980, apoi a fost respins și Sfârșitul lumii de Hard-boiled Wonderland and the End of the World. (De asemenea, acest roman este versiunea alterată a Hard-boiled Wonderland and the End of the World, a scris Murakami). Și acolo multe elemente și episoade seamănă cu Hear the Wind Sing, Norwegian Wood, Sputnik Sweetheart, Killing Commendatore și Kafka on the Shore. Cred că trebuie să fie un mare fruct și una dintre consecințele carierei sale de scriitor.

De asemenea, o altă caracteristică a acestui roman este tema tratează lectura, biblioteca, cărțile, scrisul, povestea și semnificațiile lor. Acest roman este o poveste despre a citi, a trata, a face față și a crea o poveste sau povești. Prima slujbă a naratorului a fost cea de agent de carte, iar cea de-a doua cea de bibliotecar șef al unei mici biblioteci, în Oraș datoria lui era să citească vise vechi. Orașul este creat de povestea făcută de fată, iar oamenii nu au umbră. Iar Biblioteca Orașului Z este locul de vis al domnului Koyasu care iubea cărțile și își dorise să fie romancier. Și acolo era un loc ideal de lectură pentru narator și M. Și povestea se dezvoltă despre biblioteci, cărți și povești. O poveste este ideea și lumea sau microcosmosul fiecăruia dintre oameni, de asemenea, povestea este lumea, universul sau națiunea. O mare întrebare și o temă principală a acestui roman este legătura și sensul dintre ele.

Citirea unei cărți sau a unei povești este un mod de tratament mental și de păstrare a sănătății mintale, o metodă de a trăi în lume și de a comunica cu oamenii pierduți. Acest motiv este același cu cel al lui Kafka pe țărm. Aproape că personajele acestui roman iubeau cărțile și lectura, așa că își doreau să petreacă timpul doar citind. Lectura este modalitatea de a evada din lume, de asemenea este metoda de a rezolva problema acestei lumi reale, însă a te cufunda în lectură sau într-o poveste este un act fericit, dar periculos.

Cred că mesajul lui Murakami din acest roman este “cum abordăm realitatea și poveștile, legăturile dintre ele?”. Aproape toate personajele din acest roman și activitățile și meseriile lor sunt doar foarte practice sau doar foarte ireale. Oamenii care trăiesc trebuie să trăiască într-o poveste sau în povești, inclusiv povești obișnuite, goale sau superficiale făcute de televiziune, cinema, reviste și așa mai departe. Oamenii sunt forțați să urmărească povești obișnuite, cum ar fi: “Trebuie să continui să lucrezi într-o companie mare și stabilă”, “Trebuie să te căsătorești până la vârsta mijlocie” sau “Trebuie să trăiești în această lume reală (și în povestea ei sau în marea narațiune a unei națiuni)”. Unii oameni se închid în poveștile lor onirice sau în propriul microcosmos. Aceasta este, de asemenea, întrebarea și problema pentru Murakami însuși ca romancier. Concluzia și consecința acestui roman este că el a pus capăt sau a închis…

Chestiunile despre pandemia Covid-19 au fost clare, au existat diviziuni între marea narațiune a unei națiuni și realitățile individuale, administratori și practicieni, reguli și practici, studenți și adulți, pacienți și non-pacienți. Așadar, Murakami a menționat pandemia Covid-19 în postfață, iar acest roman trebuie să fie afectat de aceste chestiuni.

Incidentele din Japonia, de exemplu masacrul de la Akihabara din 2008, atacul incendiar de la Kyoto Animation și Studio, asasinarea lui Shinzo Abe, ar trebui să fie cauzate de problematica poveștii. Au existat multe cauze ale multor lucruri complexe, dar problema poveștii este una uriașă. Cred că acești criminali nu pot face față poveștilor lor, poveștile pe care le-au urmat, pe care au fost forțați să le urmeze sau pe care vor să le creadă. Iar conexiunile dintre realitate cu o poveste sau povești sunt greșite, așa că fiecare a comis o crimă. Nu pot face față corect unei povești făcute de ei înșiși sau de alții, iar motivele pentru care au comis crima sunt ireale, triviale și inconsistente.

Zidul Orașului ar trebui să fie o carapace a minților colective ale oamenilor. Iar oamenii din Oraș nu au o coajă a minții, ci nu au existat nici curgerea și progresia timpului și nici îndatoriri și responsabilități sociale complexe. Ei făceau doar simple îndatoriri proprii. Arătau ca niște rezidenți în Rai, dar și ca niște prizonieri. Cu toate acestea, o viață într-o închisoare ar putea fi cel mai grozav, regulat, stabil, curat și fericit mod de viață de pe Pământ… ?

Acest roman este unul dintre cele mai preferate romane ale lui Murakami, egal cu Urmărirea oilor sălbatice, Țara minunilor și sfârșitul lumii, Dans, dans, dans, dans și rolul lui Kafka Tamura din Kafka pe țărm. Am citit un mare roman proaspăt apărut, pentru prima dată după mult timp. Este o capodoperă a secolului 21 și filozofic fantastic mare narațiune deține bunul simț, sensul vieții, dragostea și compasiunea ei și un adevăr, pe care am vrut să-l citesc. Sunt există Murakami e plin de dragoste pentru bibliotecă, cărți, lectură, scris, povestiri și literatură.

Prin acest roman Murakami reușește splendid să creeze și să înființeze locul și lumea sa ideală, sau două utopii eterne ca și raiul. Atât de dulci, prețioase și pure… Dar naratorul…